Prefer un proverb

…decât majoritatea cărților românești prost-scrise. Dar sunt în căutări, pentru că știu că cele bune sunt îngropate prin bibliotecă.

O întreagă experienţă de viaţă populară, istorică, se află concentrată în proverbe, în maxime, devenite bun de circulaţie la îndemâna oricui. Ele oglindesc în chipul cel mai adecvat şi mai expresiv firea românului. Românul ştie că trebuie să se scoale de dimineaţă ca să ajungă departe, dar că numai toamna se numără bobocii. Ce-i în mână nu-i minciună şi de aceea e mai bine să nu dai vrabia din mână pe cioara din par.

Un proverb care poate fi aflat şi în opera lui Plaut spune că întotdeauna cămaşa este mai aproape decât toga, ajunsă pentru împrejurare suman. În consecinţă, trebuie să chibzuieşti bine alegerea prietenior, să ştii că sângele apă nu se face, că aşchia nu sare departe de trunchi, că aşa cum este turcul aşa este şi pistolul. Buturuga mică răstoarnă carul mare şi din coadă de câine nu se poate face sită de mătase. După nebuni nu trebuie să te iei, pentru că un nebun aruncă o piatră în fântână şi apoi zece deştepţi nu sunt în stare s-o scoată afară. Însă împrejurările pot fi uneori de o asemenea natură, încât e de ajuns o măciucă la un car de oale. Un pic de scepticism nu strică, la pomul lăudat să nu te duci niciodată cu sacul, căci lauda de sine nu miroase a bine.

Trebuie să mai ştii că numai cu o floare nu se face primăvară şi că sătulul nu crede ălui flămând. Dacă nu bagi bine de seamă pe unde mergi şi ce faci, se poate să cazi din lac în puţ, ori să ai parte de soarta şoarecelui care după ce vede că nu încape în bortă îşi mai atârnă o tinichea de coadă. Chelului nu-i lipseşte decât tichia de mărgăritar. Deşi, după părerea cam exagerată a lui Creangă, românului îi este greu până se apucă de o treabă, el mai ştie că trebuie să măsori de o sută de ori până să tai o dată şi că înţelepciunea de la urmă este întotdeauna cea mai bună. Nu trebuie să te grăbeşti, căci graba strică treaba. Totuşi fierul se cere bătut cât e cald. În fine, apa trece, dar pietrele rămân… Zicerile şi proverbele sunt, de fapt, strâns legate de structura limbii, un fel de metafore cumva mai complicate şi totodată simplificate, prin excelenţă plastice, expresive în modul cel mai direct, nişte instrumente de comunicare rapidă a observaţiilor morale, degajând filozofia detaşării faţă de obiect, garanţie a unei judecăţi drepte.

Ion Rotaru, Literatura română veche, Bucureşti 1981, Editura Didactică şi Pedagogică, p.15