Contează mai mult că ești român sau că ești om?

Ești român când te afectează

(cine „cotropește” ce Trans-electrice-silvanii, cum, ce fură, ce donăm pentru a impresiona– de la apă la aur. ca un cățel care vine la stăpân, condiționare pavloviană)

dar ar fi bine să fii

om tot timpul.

OMTOTTIMPUL

Să fim realiști și să cerem imposibilul (idee: lucrurile care încep cu P și se încheie cu DL/SD etc. nu ți-l pot da)

Civilizație sau tribalizare? Ochi sau ureche? 

CULTURA – să furăm formatul ziarelor, televizorului, industriei reclamelor, și să le reclimatizăm la ce vrem noi.

Să facem triburi. Să ne specializăm în despecializare.

Să micșorăm marele până îl înțelegem din nou.

Să nu luăm căpșune din Turcia ci să le așteptăm pe cele locale. Putem împinge ciclurile naturale cu tehnologie, până când tehnologia ne condiționează.

Nasul jos. Ia tehnologia și scrie-pictează alt capitol.

Limbajul unui model natural. Partea I

Cartea „A Pattern Language” de Christopher Alexander (și alți co-autori) este o lungă apologie pentru omul de rând ca arhitect al propriei sale comunități. Spiritul acesta neconvențional e la locul lui în tranziție.

Vom traduce în această serie extrase din carte, care identifică 253 de șabloane naturale (orig. patterns)- acestea, împreună, formează un limbaj.

1   Regiuni Independente

Regiunile metropolitane vor atinge un echilibru doar când sunt destul de mici și autonome pentru a deveni o sferă independentă a culturii.

De aceea:

Oriunde e posibil, mergeți către evoluția unor regiuni independente în lume; fiecare cu o populație între 2 și 10 milioane; fiecare cu hotare naturale și geografice; fiecare cu o economie proprie; fiecare autonomă și autoguvernantă; fiecare cu un loc în guvernul mondial, fără a lăsa puterea statelor sau țărilor mai mari să intervină.

1000 regiuni, fiecare cu o populație de 2-10 milioane

Există patru argumente care ne-au adus la această concluzie:

1. Natura și limitele guvernării umane

2. Echitate între regiunile unei comunități mondiale

3. Considerente de planificare regională

4. Susținerea intensității și diversității culturilor umane

Sfântul rahat (The Holy Shit)

A durat milioane de ani pentru ca vegetația să acopere nămolul și substanțele toxice cu un strat de humus, un strat de vegetație și un strat de oxigen, pentru ca oamenii să poată trăi pe Pământ.

Iar acum oameni nerecunoscători aduc nămolul și substanțele toxice – care fuseseră acoperite cu îndelung efort cosmic – înapoi la suprafață.

În acest fel, prin faptele necugetate ale speciei umane iresponsabile, sfârșitul lumii devine începutul tuturor timpurilor. Ne sinucidem. Orașele noastre sunt carcinome.

Nu mâncăm ce crește pe lângă noi – importăm mâncare din Africa, America, China sau Noua Zeelandă.

Nu ne păstrăm rahatul. Am tras apa și gunoiul nostru se duce undeva departe. Ne otrăvim râurile, lacurile, și oceanele cu cu el, sau îl transportăm către locuri unde se purifică, sau mai rar către un loc centralizat de compostare. În alte cazuri, rahatul nostru este distrus. Rahatul nu se întoarce către câmpuri, nu se întoarce de unde ne vine mâncarea.

Ciclul prin care mâncarea devine rahat funcționează.

Ciclul prin care rahatul devine mâncare este întrerupt.

Când tragem apa, convinși că facem vreun fapt igienic, rupem legile cosmice, pentru că în realitate este un act scârbavnic, un gest al morții.

Când mergem la toaletă, o încuiem pe dinăuntru, și tragem apa după rahat, încercăm să punem capăt unei chestii. De ce ne e rușine? De ce ne e frică? Reprimăm ce se întâmplă cu rahatul nostru, așa cum reprimăm moartea. Gaura toaletei ne apare ca o poartă a morții; încercăm să plecăm de acolo cât mai repede, să uităm cât mai repede de putrezire. Dar, este tocmai invers! Cu rahatul începe viața.

– Friedensreich Hundertwasser –